1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Marina Tauber reținută când încerca să părăsească Moldova

1 mai 2023

Cercetată penal în mai multe dosare, vicepreședinta partidului „Șor”, Marina Tauber, a fost reținută luni pe aeroportul din Chișinău în timp ce încerca să părăsească țara.

https://p.dw.com/p/4Qkun
Republica Moldova Marina Tauber Partidul Șor
Marina Tauber, în imagine în martie 2023 la unul din protestele organizate de Partidul ȘorImagine: Viorica Tataru

La fel ca liderul formațiunii, fugarul condamnat Ilan Șor (adăpostit de Israel), Tauber este cercetată în dosarul fraudei bancare de 1 miliard de dolari, dar și în două cauze penale pornite pe faptul acceptării cu bună știință a finanțării partidului „Șor” din partea unui grup criminal organizat.

Judecătorii i-au deschis poarta spre aeroport

În septembrie 2022, justiția nereformată, loială oligarhilor fugari care au jefuit Moldovapână în 2021, a eliberat-o pe Tauber din penitenciar (din arest preventiv), în ianuarie 2023 ea a scăpat și de arest la domiciliu iar în februarie anul curent judecătorii au scos-o și de sub control judiciar.

Luni, 1 mai, după ce Marina Tauber a fost reținută pe aeroport de către Poliția de Frontieră în timp ce încerca să zboare spre Tel Aviv, Procuratura Anticorupție a difuzat un comunicat în care a explicat că reținerea a avut loc în baza ordonanței procurorului anticorupție, emisă în aceeași zi, pe motiv că „învinuita a încălcat condițiile prevăzute de măsurile preventive aplicate în privința ei”.

Pe 28 aprilie 2023, Procuratura Anticorupție a depus un demers la judecătorul de instrucție în vederea înlocuirii ultimei măsuri preventive aplicate în raport cu Tauber cu arest preventiv. În comunicatul Procuraturii se menționează că, tot vineri, 28 aprilie, avocatul învinuitei a primit o copie a demersului. Pe 29 aprilie, Tauber a solicitat însă ca ședința să fie amânată pentru a putea călători în Israel. „Considerând că învinuita deja a încălcat de mai multe ori condițiile impuse de judecători, procurorii au considerat necesară reținerea învinuitei pe aeroport, pentru că exista un risc considerabil de eschivare de la urmărire penală”, precizează Procuratura.

Tauber a spus că intenționa să revină joi

În timp ce era escortată din aeroport de către ofițerii Centrului Național Anticorupție, Marina Tauber le-a spus jurnaliștilor că nu are nicio interdicție de a părăsi țara și că nu a încălcat nimic. Avocatul acesteia, Aureliu Colenco, fost preşedinte al Curţii de Apel Economice, susține că nu a știut despre vreo ședință de judecată în privința clientei sale. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi reprezintă un abuz la adresa Marinei Tauber în legătură cu alegerile din Găgăuzia. Reținerea deputatului este ilegală și vom demonstra asta în fața justiției”, a spus Colenco.

Cu mai puțin de o oră înainte de a fi reținută, Tauber a făcut un live din fața aeroportului în care a menționat că are planificată „o vizită medicală în Israel” și că are bilet de întoarcere pentru ziua de joi, 4 mai. Conform surselor DW, biletele au fost procurate pe 29 aprilie, prin intermediul unei firme de turism. În live-ul de la aeroport, Tauber și-a anticipat reținerea și a recunoscut că știe că există un demers al procurorului privind schimbarea măsurii de reprimare în privința sa.

Fugarul Șor o amenință pe Maia Sandu

Marina Tauber a fost reținută de ziua ei de naștere. Liderul partidului „Șor”, fugarul condamnat în lipsă Ilan Șor, susține într-un mesaj video că acțiunea procurorilor este „odioasă”: „Noi înțelegem bine că această reținere are legătură cu alegerile din Găgăuzia. Înțelegem că actualul regim fascist se teme de victoria partidului „Șor” în Găgăuzia”, a menționat Șor, care a amenințat-o pe Maia Sandu că „procedează cu oamenii nevinovați la fel ca un terorist” iar „teroriștii o termină rău”.

După eliberarea din penitenciar în septembrie 2022, Marina Tauber și partidul „Șor” au organizat zeci de pseudo-proteste antiguvernamentale, cu cetățeni dezorientați și plătiți, aduși la Chișinău în mod organizat, care au forțat în repetate rânduri cordoanele de poliție și au generat haos prin centrul Chișinăului.

Suspectat că s-ar fi contopit cu interesele Kremlinului și că ar urzi răsturnarea prin violență a ordinii constituționale în Republica Moldova cu ajutorul Moscovei , partidul „Șor” ar putea fi scos în afara legii. Ministerul Justiției a declanșat deja procedura iar o decizie ar urma să fie luată în scurt timp de Curtea Constituțională.

Pericol de destabilizare pe 7 mai – restricții impuse de UE

La începutul lunii aprilie, cei de la „Șor” au pus așa-zisele proteste pe pauză, anunțând că pregătesc o manifestație decisivă contra actualei guvernări pentru data de 7 mai. „Va fi o acțiune de rezistență națională, unde noi, împreună cu zeci de mii de cetățeni, vom cere demisia și alegeri anticipate, în cazul în care până atunci Maia Sandu, Dorin Recean și Igor Grosu nu vor pleca benevol”, avertiza Tauber pe 5 aprilie.

Pe 29 aprilie, Consiliul European a anunțat restricții specifice din partea UE împotriva persoanelor responsabile de sprijinirea sau punerea în aplicare a acțiunilor ce subminează sau amenință suveranitatea și independența Republicii Moldova, precum și democrația, statul de drept, stabilitatea sau securitatea țării. „Fiind una dintre țările cele mai afectate de consecințele invaziei ilegale a Rusiei contra Ucrainei, asistăm la creșterea și continuarea încercărilor de destabilizare a Republicii Moldova. Noul regim de sancțiuni ne va oferi posibilitatea de a continua consolidarea rezistenței Republicii Moldova prin țintirea celor care încearcă să destabilizeze această țară”, a menționat înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borell.

„Datorită acestei decizii, Uniunea Europeană le va putea îngheța averea și bloca intrarea în UE persoanelor care subminează procesul politic democratic sau încearcă să răstoarne ordinea constituțională, inclusiv prin acte de violență”, a comentat președinta Maia Sandu. Măsurile restrictive ar putea fi aplicate și persoanelor implicate în deturnarea de fonduri publice, în măsură să preia controlul sau să afecteze grav activitatea instituțiilor statului. Anterior, SUAși Marea Britanie au impus sancțiuni și au dispus înghețarea activelor oligarhilor moldoveni fugari Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor. În lista de sancțiuni au fost incluși rudele și apropiații celor doi, inclusiv oameni de afaceri ruși conectați la marile scheme de corupție din Rusia.

Vitalie Călugăreanu | Corespondent DW la Chișinău
Vitalie Călugăreanu De 26 de ani jurnalist în Republica Moldova. Corespondent DW în Moldova din 2004.